„Baterel” readuce educația ecologică în școlile din România

Asociația Environ în parteneriat cu SNRB lansează, pentru al optulea an consecutiv, o nouă ediție a campaniei naționale de educație ecologică, „Baterel și Lumea Non-E” programul care a pus bazele reciclării și economiei circulare pentru 30.000 de elevi din 1200 de școli din România.

Din 2011, proiectul Baterel educă și formează „eroi ai reciclării”, încurajându-i pe cei mici să înțeleagă, să practice și să promoveze în rândul familiei și prietenilor principiile colectării selective și reciclării.

Noua ediție a campaniei „Baterel și Lumea Non-E”, se concentrează pe dezvoltarea unor comunități active de elevi care susțin și promovează reciclarea. În cadrul proiectului, elevii și profesorii se pot implica în acțiuni de protecție a mediului, concursuri de colectare selectivă a echipamentelor electrice vechi și a bateriilor uzate,  și activități eco-creative (realizarea de colaje, benzi desenate, scenete de teatru sau experimente științifice).

Elementele de noutate ale ediției 8

Recompensarea acțiunilor și rezultatelor colective, includerea unor concursuri lunare care încurajează creativitate ecologică (și implicit, reciclarea), și introducerea pe magazinbaterel.ro exclusiv a produselor marca Baterel.

Când ne-am angajat să generăm schimbare în comunitățile în care ne implicăm, am înțeles că educația timpurie este esențială. Cei mici, în formare, adoptă mai ușor comportamente pozitive față de mediul înconjurător și le păstrează pe tot parcursul vieții. În 7 ani, proiectul s-a maturizat. Generația care a crescut împreună cu Baterel știe că bateriile și aparatele electrice se colectează separat, nu doar pentru recompense, ci pentru că așa e cel mai bine pentru oameni și pentru natură. Din respect pentru mediul înconjurător, ei strâng și bateriile și electrocasnicele pe care bunicii, părinții sau vecinii nu le mai folosesc și le duc la punctul de colectare, special amenajat la școală. Credem că „eroii reciclării” sunt mai puternici când acționează în echipă, iar ediția care stă să înceapă mizează pe mobilizare, schimbare și puterea exemplului.” – Roxana Puia, PR Manager Environ

Premii

Pe parcursul următoarelor 6 luni ale anului școlar, elevii care vor fi înscriși de profesorii coordonatori în program, vor putea concura cu alte clase și școli în competițiile lunare cu tematică ecologică și în competița de colectare efectivă a echipamentelor electrice vechi sau defecte și a bateriilor uzate

În competiția „#EroiiReciclării în acțiune”, elevii care participă la provocarea lunară (mini-proiecte creative) și ating punctajul maxim vor fi recompensați cu premii din colecția Baterel. În plus, în funcție de numărul de proiecte în care se implică, elevii vor primi premii surprize. Pentru elevii care colectează cele mai mari cantități de echipamente electrice vechi și baterii uzate, „Baterel” a pregătit premii atractive: excursie la Legoland, spații de joacă și reciclare, table inteligente.

Înscrieri

Pe parcursul progamului, atât elevii, cât și dascălii vor avea acces la materiale informative și ghiduri care detaliază principiile colectării selective și oferă sfaturi pentru creșterea eficienței energetice. Cei mici vor  putea beneficia de lecții demonstrative, activități practice și invitații la alte evenimente cu tematică ecologică.

Peste 30.000 de copii au devenit parte din povestea lui Baterel în lupta pentru reciclare în cele 7 ediții derulate. Pentru ediția 2019, înscrierile se fac pe www.magazinbaterel.ro Profesorii care fac înregistrarea, pot solicita informații suplimentare la datele: 031.827.0000 sau helpdesk@baterel.ro

***

,,Baterel și Lumea Non-E” este un proiect național de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă, organizat de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (S.N.R.B.). Campania se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Educației Naționale cu sprijinul Ministerului Mediului.