Programe

Este esențial să înțelegem importanța chiar și a celui mai mic gest de grijă față de natură al fiecăruia dintre noi, adult sau copil, angajat sau angajator, din mediul public sau privat.

Oricine poate deveni un influencer în cadrul comunității din care face parte, iar modelul său de comportament poate fi împrumutat de colegi, de familie, de prieteni, parteneri de business, cunoștințe, vecini.

Avem ferma convingere că tânara generație este caracterizată de un puternic simț civic care va da startul schimbării.

Reciclând deșeurile electrice și bateriile uzate, economisim energie, reducem poluarea, micșorăm cantitatea de gunoi generată și conservăm resursele naturale, contribuind la prezervarea mediului înconjurător.

Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) organizează campanii și evenimente de informare și responsabilitate socială, cu scopul de a crește nivelul de conștientizare cu privire la importanța colectării și reciclării deșeurilor, reducerea amprentei de carbon asociată activităților cotidiene și măsuri privind creșterea eficienței energetice.

 

Promoția #ReciclamImpreuna

Postează pe rețelele sociale o fotografie cu tine reciclând baterii uzate sau echipamente electrice , dă-ți check-in și folosește hashtag-urile și poți câștiga săptămânal o brățară fitness.

Baterel

Implicarea în protecția mediului înconjurător începe de la cele mai fragede vârste: Baterel este cel mai bun prieten al copiilor care vor să învețe despre reciclare.

România reciclează

Întreaga Românie merită răsplătită pentru promovarea comportamentului eco-friendly. De aceea, ne-am aliat cu multe primării pentru a recompensa colectarea selectivă.

 

Privește Partea Pozitivă

Spre deosebire de baterii, reciclarea are doar părți pozitive: atunci când reciclezi bateriile uzate ajuți mediul înconjurător și primești la schimb baterii noi pe care să le folosești acasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recycle mit!

În mediul business, responsabilitatea socială se transmite prin puterea exemplului. Parteneriatul nostru cu AHK România și companiile membre încearcă să seteze această direcție.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urban wins

Pe măsură ce se dezvoltă, orașele trebuie să găsească metode din ce în ce mai sustenabile și eficiente de a-și procesa deșeurile. UE caută aceste soluții inovative în 6 țări

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

#ReciclamImpreuna

Postează pe rețelele sociale o fotografie cu tine reciclând baterii uzate sau echipamente electrice , dă-ți check-in și folosește hashtag-urile și poți câștiga săptămânal o brățară fitness.

Baterel

Implicarea în protecția mediului înconjurător începe de la cele mai fragede vârste: Baterel este cel mai bun prieten al copiilor care vor să învețe despre reciclare.

România reciclează

Întreaga Românie merită răsplătită pentru promovarea comportamentului eco-friendly. De aceea, ne-am aliat cu multe primării pentru a recompensa colectarea selectivă.

Privește Partea Pozitivă

Spre deosebire de baterii, reciclarea are doar părți pozitive: atunci când reciclezi bateriile uzate ajuți mediul înconjurător și primești la schimb baterii noi pe care să le folosești acasă.

Recycle mit!

În mediul business, responsabilitatea socială se transmite prin puterea exemplului. Parteneriatul nostru cu AHK România și companiile membre încearcă să seteze această direcție.

50/50

Creșterea eficienței energetice din unitățile de învățământ este o responsabilitate pentru întreaga comunitate de acum, dar și pentru cea care va duce proiectele mai departe.

Urban wins

Pe măsură ce se dezvoltă, orașele trebuie să găsească metode din ce în ce mai sustenabile și eficiente de a-și procesa deșeurile. UE caută aceste soluții inovative în 6 țări.