Industria reciclării deșeurilor electrice în anul 2020, sub semnul întrebării
Impactul la nivel mondial al pandemiei COVID19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecințele se vor resimți pentru mult timp în toate domeniile de activitate, iar provocările economice vor fi în general mari pentru întreaga omenire. În actualul context, caracterizat de incertitudine în care producătorii își închid temporar fabricile, companiile își reduc semnificativ activitatea, competițiile sportive se suspendă, evenimentele se anulează, firmele mici și antreprenorii se luptă pentru supraviețuire, iar vânzările produselor care nu fac parte din sectorul alimentar scad considerabil, ne punem întrebarea legitimă: ce se va întampla cu industria reciclării în 2020?
Asociația Environ, în calitate de organizație colectivă de transfer responsabilitate a producătorilor de echipamente electrice și electronice, are ca sursă unică de finanțare taxa de timbru verde pe care companiile o încasează de la consumatori la momentul vânzării de produse electrice și electronice. Pentru a vinde însă aceste produse, clienții noștri trebuie fie să producă în unitățile proprii, fie să importe aparatură produsă în alte state. Cea mai mare parte din producție este localizată în China, țară care se află momentan într-o situație incertă. Știm sigur că majoritatea facilităților de producție au fost închise pentru cel puțin o lună. O parte dintre acestea s-au deschis și funcționeză la capacitate redusă, iar o altă parte nu funcționează pentru că nu au subansamble, componente si materie primă pe care să o folosească. Termenul uzual de producție, de la momentul agreării comenzii este cuprins între 3 săptămâni și poate ajunge, în funcție de mai mulți factori, până la maxim 6 luni. După finalizarea procesului de producție, timpul necesar pentru încărcare și transport cu vaporul poate dura minim 5-6 săptămâni, asta daca. Dacă nu luăm în calcul și întârzierile generate de dereglarea activității în industria transporturilor maritime. Cu alte cuvinte, de la momentul în care China va reîncepe să funcționeze la nivel normal (ceea ce nu știm când se va întâmpla), va mai dura minim 2 luni până când primele produse vor ajunge în România.
Totodată și capacitățile de producție locale și europene au de suferit, iar dacă China a dat primele semne că începe să își revină la jumătatea lunii martie, în unele state din Europa printre care și România, criza este abia la început. Sunt fabrici care și-au suspendat activitatea și altele care lucrează la capacități reduse, însă și acestea au nevoie cel puțin parțial de materie primă și subansamble care provin din China. Așadar, este corect să afirmăm că și capacitățile de producție locale vor fi afectate pe o perioadă mai lungă de timp, până când lucrurile vor reintra în normal. Din punctul meu de vedere, o concluzie pertinentă ar fi să spun că pentru a preveni un astfel de impact pe viitor, omenirea ar trebui să își reducă dependența de China și, în general, de țările în care producția este mai ieftină.
Dincolo de problemele legate de încetinirea producției, ar trebui să analizăm situația stocurilor existente. În această perioadă, probabil companiile vor reuși să vândă majoritatea stocurilor actuale, inclusiv produsele mai vechi a căror șansă să fie vândute ar fi scăzut proporțional cu durata vechimii lor în depozite. Poate chiar la un moment dat, lucrurile se vor debloca și vor începe să fie livrate stocuri noi de produse. Întrebarea mea, retorică în acest moment, este ce se va întâmpla cu consumul? Vor avea consumatorii, fie că vorbim despre persoane fizice sau companii, apetit să cumpere produse noi în condițiile unei economii slăbite și al unui nivel ridicat de incertitudine față de viitor? Cel mai probabil, fără stimulente semnificative, vânzarea de echipamente electrice și electronice, o categorie de produse care nu este esențială pentru nevoile de bază, va scădea semnificativ. Scăderea vânzărilor pe piața electronicelor se traduce evident într-o scădere a încasărilor provenite din timbrul verde a organizațiilor de transfer responsabilitate și astfel într-un alt obstacol în calea îndeplinirii obiectivelor de colectare.
Obligația de colectare și reciclare a Asociației Environ pentru anul 2020, în numele celor aproximativ 700 de producători pe care îi reprezintă este de 25.000 tone DEEE, o țintă calculată pe baza mediei cantităților puse pe piață în 2017, 2018 și 2019. În ultimii ani, industria echipamentelor electrice a avut o creștere medie anuală de peste 15% ceea ce înseamnă că pentru anul 2020, ținta de colectare de 45% este la un maxim istoric. Opinia mea este că, în situația actuală, acest mod de calcul al țintei este total ineficient și o abordare mai corectă ar fi calcularea obligațiilor de colectare în funcție de situația echipamentelor puse pe piață în anul curent.
Bugetul Environ pentru anul 2020 calculat astfel încât să acopere cheltuielile necesare pentru îndeplinirea țintei de colectare și reciclare se bazează pe vânzările clienților din anii anteriori. În acest moment, este greu de estimat cât se va realiza din acest buget cu atât mai mult cu cât situația generată de pandemia COVID-19 este încă la început și nimeni nu poate spune cu exactitate cât va dura și care vor fi consecințele. Cel mai probabil încasările vor fi considerabil mai mici decât am anticipat și nu există o soluție pentru finanțare suplimentară astfel încât să ne putem îndeplini obligațiile. Singura variantă de creștere a încasărilor ar presupune majorarea semnificativă a valorii timbrului verde, dar acest lucru ar avea impact direct asupra consumatorilor și ar duce în ultimă instanță la scăderea vânzărilor. O altă soluție de luat în calcul ar putea fi ca legiuitorul, fie cel român, fie cel european, să ia notă de această situație globală și să ofere o derogare pentru obligațiile din acest an.
Mergând mai departe de contextul economic și presupunând că vor exista fonduri suficiente pentru colectare și tratare, o altă întrebare care se ridică este: ce se va întâmpla cu disponibilitatea de colectare a deșeurilor electrice care și în condițiile normale de piață este una scăzută? DEEE-urile sunt generate din două mari direcții: persoane fizice care își cumpără aparatură electrică și electronică pentru uz personal și eventual renunță la cele mai vechi, și companii care cumpără pentru uz intern. De ambele părți însă, disponibilitatea de a investi în produse noi va fi diminuată proporțional cu durata crizei actuale și cu timpul în care lucrurile ar putea reveni la normal. Mai mult decât atât, oamenii vor avea alte probleme de gestionat, iar reciclarea deșeurilor nu va face parte nici de această dată din lista de priorități. În contextul în care românii se despart oricum greu de aparatura veche, criza îi va determina să devină și mai strângători, iar sursele de generare a DEEE vor fi afectate pe termen scurt și mediu, această disponibilitate redusă determinând creșterea costurilor de colectare. Altfel spus, în opinia mea, chiar dacă am avea suficiente fonduri pentru îndeplinirea obligațiilor, este foarte probabil să nu existe cantități suficiente pe care să le putem colecta și trata.
Tot raționamentul prezentat până acum trebuie analizat și din perspectiva introducerii începând cu anul acesta a penalității, denumită în mod constructiv de autorități ,,contribuție” de 4 lei/kg pentru obligațiile de colectare neîndeplinite. România este singura țară din Uniunea Europeană în care există o astfel de măsură de sancționare pentru neîndeplinirea țintelor, penalitatea fiind de altfel dublă față de costul de colectare și tratare, care este in acest momentde circa 1.9 lei/kg. În contextul în care este foarte puțin probabil ca premisele pentru derularea unei activități performante în domeniul reciclării să existe în 2020, la finalul anului ne vom confrunta cu imposibilitatea de a atinge obiectivele și cu lipsa de resurse financiare pentru achitarea penalității. În cel mai rău scenariu posibil, dacă nu va exista o formă de susținere din partea guvernului, multe dintre organizațiile de transfer responsabilitate ar putea să dea faliment și să își încheie activitatea la începutul anului viitor, iar asociațiile care vor supraviețui vor avea o provocare dublă în 2021 când pe lângă numărul mare de clienți pe care vor fi nevoiți să îi preia, vor trebui să gestioneze o țintă care crește de la 45% la 65%.
În concluzie, fără o susținere a producătorilor și importatorilor, fără o stimulare a consumului și în absența unor măsuri de relaxare temporară a obligațiilor privind colectarea și reciclarea deșeurilor electrice, o întreagă industrie se poate prăbuși. În contextul actual, poate fi privită ca o industrie mică, însă dincolo de aspectele economice, impactul asupra mediului înconjurător este foarte important. Și poate acum, mai mult ca niciodată, când nivelul de poluare la nivel global a scăzut considerabil ca urmare a reducerii traficului și activităților de producție, chiar și cei mai sceptici devin conștienți de răul pe care îl facem zilnic planetei. Noi, Environ, vom continua să facem tot ceea ce putem pentru a ne îndeplini obligațiile asumate și a ne continua angajamentul de luptă pentru protecția mediului!
Răzvan Ziemba
Președinte Environ