Organizația globală de supraveghere a mediului Basel Action Network (BAN) a publicat zilele trecute rezultatele unui studiu întreprins în 10 țări din UE. Timp de doi ani, studiul a urmarit parcursul a 314 computere vechi, imprimante și monitoare în care au fost instalate în secret sisteme GPS.
Aceste echipamente au fost livrate în locuri în care era de așteptat să fie reciclate de consumatori – cel mai adesea, în stațiile de preluare aprobate de guvern.
S-a descoperit că 19 dintre acestea (un procent de 6%), odată ajunse deșeuri, erau exportate în țări din afara UE. Astfel, au fost identificate 11 transporturi ilegale în Ghana, Hong Kong, Nigeria, Pakistan, Tanzania, Thailanda și Ucraina.
Raportul „Probleme în economia circulară: scurgeri de deșeuri din Europa” estimează că fluxurile de DEEE generate care trec din UE în țările în curs de dezvoltare ar putea însuma 352,474 tone metrice pe an.
„Se pare că am descoperit un flux semnificativ de transporturi ilegale de deșeuri electronice periculoase pentru consumatori către populațiile vulnerabile. Acest lucru e legat de cerințele UE de a depunde eforturi continue pentru a aplica economia circulară. Economia circulară este posibilă numai în mod responsabil, eliminând scurgerile din sistem”. a declarat directorul BAN Jim Puckett
Cele 10 țări studiate au fost Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie. Dintre acestea, toate, cu excepția Ungariei, au fost implicate în exporturi.
Exporturi ilegale de deșeuri electronice
În topul celor care au încălcat regulile se află Marea Britanie, cu 5 echipamente – majoritatea dintre ele sfârșind în Africa. Italia, Germania, Spania, Irlanda și Polonia au afost, de asemenea, implicate în permiterea transporturilor către țările în curs de dezvoltare.
În toate aceste locații, BAN a constatat că DEEE-urile au fost adesea supuse unor operațiuni periculoase de reciclare. Comunitățile și lucrătorii au fost expuși la poluare, din cauza metodelor de eliminare, ardere, topire sau distrugere chimică a acidului utilizat pentru extragerea cuprului, aurului și aluminiului.
Unele dintre echipamente au fost reparate pentru reutilizare, dar chiar și în aceste cazuri, piese toxice care conțineau mercur, plumb și substanțe ignifuge bromurate (ce nu au putut fi refolosite) au fost aruncate sau arse în halele locale.
BAN consideră că aceaste practici perpetuează problema gestionării deșeurilor din UE, asupra populațiilor sărace și vulnerabile. Acest lucru este contrar economiei circulare inițiale, care poate exista în mod responsabil doar prin eliminarea externalităților și a scurgerilor din sistem.
„Excesul de exporturi ilegale este mult prea nociv. UE lucrează pentru a face ca exporturile periculoase să fie legale. Trebuie să ne asigurăm că sănătatea Europei nu depinde de otrăvirea restului lumii.” a spus Puckett.
Citește studiul în întregime aici