Partizanii mișcării de reciclare primesc 4 baterii noi la fiecare 20 de baterii predate și pot câștiga un Pegas Partizan
Începând cu luna mai clienții Pegas pot recicla bateriile și acumulatorii uzați în magazinele din București, Timișoara, Brașov, Constanța și Cluj. În parteneriat cu SNRB, Pegas își dotează magazinele cu infrastructură specială de colectare, susținând astfel demersurile de protejare a mediului și reducerea poluării.
Mișcarea de rezistență împotriva poluării
Sub sloganul „Reciclează bateriile uzate și pedalează mai departe!” parteneriatul facilitează și încurajează obiceiul reciclării în rândul celor interesați deja de un stil de viață săntos și trage un semnal de alarmă asupra efectelor nocive pe care bateriile uzate le au asupra sănătății umane. În plus, cei care predau 20 de baterii uzate, primesc înapoi 4 baterii noi și șansa de a câștiga o bicicletă electrică Pegas Partizan.
„În calitate de promotori ai principiilor ecologiste, susținem sportul în aer liber și încurajăm mersul pe bicicletă. Un stil de viață sănătos presupune în egală măsură mișcare și grijă față de locul în care trăiești. Am observat că oamenii care se deplasează cu mijloace de transport alternative sunt mai predisupuși să recicleze. Ei contribuie la bunăstarea mediului înconjurător, pentru că oricum o fac deja. Așa că am creat împreună cu Pegas această mișcare de rezistență împotriva poluării pe care am numit-o reciclism.” – spun reprezentanții SNRB.
Bike-shop-urile dotate cu infrastructură de colectare vor fi vizibile prin aplicația mobilă „Unde Reciclăm”. După predarea bateriilor uzate, participanții pot înscrie codul unic primit pe pagina www.reciclamimpreuna.ro/reciclism. Mai multe baterii predate, înseamnă mai multe șanse de a câștiga Partizanul.
„Viziunea Pegas e în strânsă legătură cu atenția față de mediul înconjurător, aspect care se reflectă în varietatea bicicletelor pentru <<commuting>>, în special cele electrice. Încurajăm naveta la muncă pe bicicletă pentru că aerisește traficul, protejează mediul și însănătoșește orașul. La fel ca mersul pe bicicletă, reciclarea contribuie la protecția mediului și poate crește calitatea vieții. De la carton, metal, cauciuc și componente electronice, Pegas se bucură să participe într-un program de reciclare a bateriilor, motiv pentru care pune la dispoziția clienților, în toate magazinele din țară, puncte de colectare, pentru un mediu mai puțin poluat.” – a declarat Mihai Chipcia, Consumer & Retail Sales Manager Atelierele Pegas
Pericolul ascuns din bateriile aruncate la întâmplare
În România sunt aruncate la gunoi în fiecare an peste 50 de milioane de baterii folosite. Aruncate la întâmplare, bateriile uzate sunt extrem de nocive pentru mediul înconjurător. Acestea conțin substanțe periculoase pe care le elimină în sol (cadmiu, nichel, mercur) punând în pericol sănătatea.
Mai multe detalii despre campanie și concurs sunt disponibile pe AICI